Cezar Preda 4

Deputatul Cezar Preda revine în forță pe scena politică buzoiană. Parlamentarul, fost lider al PDL Buzău, a anunțat miercuri că personal se va ocupa de revigorarea partidului născut după ce liberalii au bătut palma cu democrat liberalii, așezându-se cu toții sub sigla PNL.
Preda a precizat clar că de acum el va avea sarcina de a face tot ce-i stă în putință pentru ca PNL să redevină un partid puternic și vocal, care să facă Opoziție adevărată PSD-ului. Mai mult, Cezar Preda, a lansat un apel puternic și ferm membrilor fostului PNL care cred că pot avea înțelegeri cu social democrații dar în același timp să facă parte și din noua structura liberală.
„Eu sunt copreședintele PNL Buzău. Să își ia gândul ca pot discuta cu altcineva. De acum înainte mă ocup și de noul PNL. Sa le iasă din cap ca va fi altfel. Șmecherii din astea că se pun unii pe alții ca să continue afacerile cu PSD la mine nu țin. Noi facem opoziție la PSD. Cu șmecherii nu ține. Nouă nu ne-au plecat primarii. Nouă ne-a luat primarii Bîgiu, ni i-a luat pe bani. Cristi Romanescu(PNL) știa de plecările primarilor mei și a lăsat primari PNL doar unde aveau nevoie Scutaru și Doina Tudor la înțelegere”, a spus Cezar Preda, atrăgând atenția asupra unor înțelegeri pe care liberalul Cristinel Romanescu le-ar fi avut cu Cristi Bîgiu, după ce acesta a trecut de la PNL la PSD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here