Cezar  Preda conferinta

Deputatul PNL, Cezar Preda a cerut, joi, într-o conferință de presă susținută la Buzău să nu se mai finanțeze echipa de minifotbal a Consiliului Județean, ci banii să fie folosiți pentru promovarea și practicarea de către copiii județului a celor două discipline sportive incluse în programa școlară: șahul și oina.

„S-au inventat tot felul de asociații și de discipline sportive prin care se drenează banii de la consiliile județene și consiliile municipale. Un exemplu este Buzăul, și aș începe prin a spune că în programa școlară din România sunt prinse două sporturi ca fiind absolut necesare pentru copiii noștri. Unul este șahul și al doilea este oina. Eu solicit Consiliului Județean să dirijeze fondurile alocate prin buget activității sportive către aceste discipline, care sunt deja oficial susținute de statul român. Am văzut că mai mult se dorește să se dea bani la minifotbal, la echipa de minifotbal a Consiliului Județean; toți matusalemii de acolo – dacă te uiți la fizicul lor, numai fotbal nu joacă ei – primesc bani, în timp ce copiii care vor să joace șah sau oină nu mai au bani. Dacă-i întrebați acum, spun că nu mai au bani, pentru că a trebuit să ia echipamente domnului Ciolan (directorul Direcției Economice a Consiliului Județean, n.r.) și nu mai știu cui, care-i căpitan de echipă. Vă dați seama în ce hal au ajuns instituțiile acestea, în care toți banii locuitorilor, banii acestui județ, sunt pentru ei. Solicit să nu se mai acorde niciun ban acestor așa-zise sporturi și așa-zișilor sportivi, și să se dea bani copiilor, în primul rând la șah, și apoi la oină, care este sport național, iar Buzăul a fost etalon pentru ceea ce înseamnă acest sport național”, a declarat Cezar Preda.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here