Cezar PREDA -6

Deputatul PNL de Buzău, Cezar Preda, salută decizia ministrului Educației, Adrian Curaj, de a nu-i mai prelungi delegația Getei Burducea la șefia Inspectoratului Școlar, după ce aceasta nu a reușit să ia nici unul dintre cele trei concursuri la care a participat. DE altfel, în urmă cu ceva vreme, Preda a făcut apel la ministrul Curaj să dea dovadă de curaj și să dispună măsuri menite a depolitiza sistemul educațional iar concursurile școlare pentru inspectorii generali să fie ”pe bune” și nu să le promoveze ”cine trebuie”.

,,Îl rog pe domnul ministru Curaj să continue demersurile pentru completa depolitizare a acestor concursuri, în așa fel încât cadrelor didactice cu renume în județele și orașele în care activează să nu le mai fie frică să se înscrie și să participe la examenele respective, să nu le fie frică de faptul că s-ar putea face de râs din cauza unor aranjamente politice precum cele de până acum”, a declarat deputatul PNL de Buzău, Cezar Preda.

Ministrul Educației a luat decizia de a nu o mai lăsa pe Geta Burducea la vârful Inspectoratului Școlar, după ce a ratat în trei rânduri concursul care, odată luat, ar fi propulsat-o pe drept în funcția în care a fost instalată, fără a avea susținut și promovat un examen.
În locul Getei Burducea, ministrul Curaj a numit-o pe Nela Wamsiedel, fost director al Liceului CFR și fost inspector pe Management.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here