Deputatul Titi Holban a fost condamnat miercuri, de Înalta Curte de Casație și Justiție, la trei ani închisoare cu suspendare, într-un dosar în care a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. Instanța supremă a mai dispus în cazul lui Titi Holban un termen de încercare de 4 ani. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Deputatul Titi Holban a fost trimis în judecată de procurorii DNA în iulie 2014 pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. Potrivit DNA, în ianuarie 2014, Titi Holban a promis unui denunțător, în schimbul sumei de 10.000 euro, sumă pe care a primit-o efectiv în două tranșe, că va interveni pe lângă o altă persoană, pentru ca acesta, la rândul ei, să intervină pe lângă un inspector cu funcție de conducere la una dintre Direcțiile Regionale Antifraudă. Intervenția viza ca societatea administrată de un apropiat al denunțătorului să nu fie sancționată în urma controlului efectuat de această instituție.

În iunie 2014, DNA a cerut Camerei Deputaților încuviințarea arestării preventive a deputatului Titi Holban, însă cererea procurorilor a fost respinsă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here