Discuții aprinse astazi la sedinta ADI Buzău 2008, entitatea care controlează Compania de Apă și, implicit, alimentarea cu apă plus canalizarea din majoritatea localităților județului.

Presedintele Petre Emanoil Neagu a declarat, dupa sedinta ca probabil va fi ultima la care participa. Supărarea lui Neagu provine de la scandalul dintre primarul Consrantin Toma și Compania de Apă, iar șeful CJ, președinte și la ADI, ar vrea să scape de aceste discutii.

„Am văzut și eu ultimul scandal din presă, diversele comunicate și emisiuni tv, cum că în unele localități apa e otrăvită, prea scumpă și așa mai departe. Eu nu cred că e așa, că apa e otrăvită, să băgăm lumea în panică. Și eu beau apă de la robinet. N-am nimic, dar o să mă duc la un control medical. Eu zic așa, cine greșește să plătească în caz că apa de la robinet e neconformă. Dar și dacă nu e așa, să plătească și cel care dezinformează. Eu n-am auzit de la DSP ca apa de la robinet să nu fie potabilă. A, că există anumite depășiri ale unor parametri, da. Dar nu că apa nu poate fi consumată. Ar fi un atentat la siguranța națională. Eu vă cer dvs., membri ADI, să ne hotărâm. Dacă vrem să facem ceva pentru cetățenii județului, să extindem rețelele, să creștem calitatea apei, sau vrem doar să ne facem imagine”, a spus azi Neagu în ședința ADI.

Vineri, primarul Constantin Toma a emis un comunicat de presă în care l-a acuzat pe Tescaru de management defectuos și chiar cu iz penal.

Toma îi impută lui Tescaru că vinde unora dintre buzoienii de la țară apă nepotabilă la preț de apă potabilă, dar și că nu s-a îngrijit de remedierea deficiențelor.

„A preluat rețelele unor localități din județ cu promisiunea că va investi ca apa să fie potabilă. Dar în afară de a crește prețul și de a le vinde oamenilor apă nepotabilă la preț de apă potabilă n-a făcut nimic. Cer Consiliului de Administrație destituirea lui Tescaru”, a spus Toma.

Printre localitățile cu probleme ar fi Pogoanele, Padina, Puiești, Viperești, Murgești și Amaru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here