Direcția Silvică Buzău începe extragerea ulmilor uscați din Pădurea Crâng pentru a stopa infectarea arborilor sănătoși

Direcția Silvică Buzău începe vineri, 17 iulie a.c., extragerea ulmilor uscați din Pădurea Crâng, afectați de ciuperca Ophiostoma novo-ulmi, pentru a stopa răspândirea acesteia la arborii sănătoși și a preveni dispariția ulmilor din această pădure, administrată de Ocolul Silvic Buzău.

Extragerea arborilor uscați va preveni, de asemenea, accidentele în rândul persoanelor care își petrec timpul liber în Pădurea Crâng.

Decizia a fost luată la recomandarea unui specialist în fitopatologie din cadrul Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare în Silvicultură ”Marin Drăcea”, filiala Cluj, iar pe această temă a fost organizată miercuri, 15 iulie, o consultare publică cu factorii interesați, la care au participat reprezentanți ai Primăriei Buzău și specialiști silvici.

Operațiunea de extragere a arborilor uscați respectă toate prevederile legale și sunt autorizate, iar în campaniile de împăduriri viitoare vor fi plantați alți arbori în locul celor afectați de fenomenul uscării.
ℹ️ Direcția Silvică Buzău, structură a Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, administrează, prin cele 7 ocoale silvice, 89.594 de hectare fond forestier, din care 66.993 de hectare sunt proprietatea publică a statului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here