Cercetarea în dosarul în care este anchetat afaceristul Dorin Mrinescu, zis Piticu a fost extinsă. După audierea afaceristului, dar și a judecătorului Mihail Gabriel Stănescu, urmărit și el penal în același dosar, procurorii DIICOT au decis să extindă cercetările și către doi ofițeri ai Inspectoratului Județean de Poliție Buzău. Cei doi sunt acuzaţi că l-au sprijinit pe Dorin Marinescu în derularea unor afaceri ilegale cu alcool. Piticu este acuzat de dare de mită, iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală în formă calificată, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, spălare de bani, instigare la fals în evidenţele contabile, ultraj şi inducerea în eroare a organelor judiciare. Procurorii DIICOT au estimat un prejudiciu de 9,6 milioane de lei.

De asemenea, fostul magistrat Mihail-Gabriel Stănescu este cercetat pentru luare de mită. Investigatorii susţin că fostul judecător buzoian a primit zeci de litri de vin şi un miel pentru a-i da o sentinţă favorabilă lui Dorin Marinescu într-un proces pe care l-a avut cu Fiscul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here