Cătălin Simion, polițistul local în vârstă de 48 de ani care s-a luptat pentru viață pe un pat de la ATI aproape o săptămână a murit noaptea trecută. Bărbatul fusese infectat cu virusul SARS-CoV-2, moment din care starea de sănătate i s-a deteriorat rapid.

Cătălin Simion a fost un polițist local respectat, care își făcea întotdeauna datoria față de semeni și față de comunitate. Marțea trecută s-a simțit rău și a mers la spital. A ajuns ulterior la Spitalul Gârlași, după care a fost trimis către Spitalul Județean Buzău, la secția ATI.

Timp de șase zile, Cătălin Simion s-a luptat din răsputeri pentru viață, însă noaptea trecută inima sa a s-a oprit.

Pe pagina Sindicatului Polițiștilor Locali Buzău, care a și anunțat decesul camaradului, curg mesajele de condoleanțe. Despre Cătălin Simion se poate spune că a căzut la datorie, dacă e să luăm în calcul meseria pe care o avea și faptul că, în contextul pandemic actual, avea sarcina de a verifica dacă izolații la domiciliu respectă carantina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here