Consilierul judeţean PSD, Doru Muzgoci, părăseşte luni scaunul pe care îl ocupă în deliberativul judeţean. Doru Muzgoci este nevoit să se retragă întrucât a promovat concursul pentru ocuparea unui post de inspector principal la Serviciu Cadastru din cadrul Primăriei Pătârlagele, iar cele două funcţii sunt incompatibile.

Locul lui Doru Muzgoci va fi ocupat de următorul pe listela PSD, acesta fiind Alexandru Buşcu, fost pilor la Şcoala de Aviaţie de la Boboc. De asemenea, Alexandru Buşcu este specializat în consultanţă pe fonduri europene, iar experienţa sa ar fi de un real folos consilierilor judeţeni. De altfel, Alexandru Buşcu este un apropiat al preşedintelui Petre Emanoil Neagu şi a fost unul dintre primii susţinători ai proiectelor acestuia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here