O nouă razie, efectuată ieri, în orașul Buzău și în mai multe localități din județ a fost încheiată cu sute de amenzi dar și cu dosare penale, pentru încălcări ale prevederilor ordonanțelor militare. Șapte buzoieni s-au ales cu dosare penale după ce au prezentat forțelor de ordine adeverințe de angajator false.

Biroul de Presă al IPJ Buzău a prezentat bilanțul acțiunilor de ieri:

„În ziua de 15 aprilie a.c., la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au fost continuate acţiunile de verificare a respectării legislaţiei în vigoare, în toate domeniile, de această dată fiind concentrate forţe mărite în municipiul Buzău, municipiul Râmnicu Sărat, oraşul Pogoanele, dar și pe raza comunelor arondate secțiilor de Poliție Rurală Merei, Costeşti şi Mărăcineni.

Polițiștii, însoțiți de polițiști locali, jandarmi și militari au legitimat peste 1.900 de persoane şi au verificat în trafic aproximativ 550 de autovehicule, fiind totodată verificată şi activitatea economică a 51 agenți comerciali.

138 de persoane izolate la domiciliu au fost controlate de efectivele angrenate în acțiuni, pentru a se stabili dacă acestea respectă măsura instituită pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19.

Urmare neregulilor constatate în cadrul acțiunilor, polițiștii au aplicat 273 de sancţiuni contravenţionale, din care 191 pentru nerespectarea prevederilor ordonanţelor militare, 16 pentru abateri la Codul Rutier, 14 la Legea 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, 9 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, 9 la OG 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, 1 la OUG 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale  și 23 la alte acte normative. Valoarea sancțiunilor aplicate a fost de 375.130 de lei. 

Exemple

  1. În urma verificării comercianţilor poliţiştii Secțiilor de poliție rurală Pogoanele  și Costești au confiscat bunuri în valoare de 1400 de lei, bunuri ce erau comercializate fără a îndeplini condiţiile legale (fructe, legume, ţigări și alte bunuri alimentare).
  1. Şapte persoane, cu vârste cuprinse între 19 și 54 de ani, s-au ales cu dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, fapte prevăzute și pedepsite de art.322 și art.323 din Codul Penal, întrucât aceștia au prezentat polițiștilor adeverințe de angajator care nu corespundeau realității.

Pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi vă rugăm să rămâneți acasă și doar în situații excepționale,  prevăzute de lege,  să părăsiți locuința!„,

se precizează într-o informare de presă a Poliției buzoiene.

IPJ anunță că acțiuni similare vor fi organizate și în perioada următoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here