La acest sfârşit de săptămână, poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră au continuat desfăşurarea de activităţi la nivelul întregului judeţ în scopul prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente, reducerii riscului rutier pe drumurile naţionale, judeţene şi în localităţi, precum şi în vederea combaterii conducerii autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive şi impunerii respectării normelor legale referitoare la viteza de deplasare.
Astfel, poliţiştii au constatat zece infracțiuni la regimul circulaţiei, fiind întocmite cinci dosare penale pentru conducerea autovehiculului sub influenţa alcoolului, iar alte cinci pentru conducerea vehiculelor de către o persoană având suspendată exercitarea acestui drept ori fără a deţine permis de conducere.
Totodată, au fost efectuate peste 280 de testări cu aparatele etilotest.
Cea mai mare concentraţie alcoolică – 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat a fost înregistrată în cazul unui buzoian în vârstă de 28 de ani, depistat de poliţişti la volanul unui autoturism pe raza municipiului Buzău.
De asemenea a fost întocmit dosar penal şi în cazul unui băcăuan în vârstă de 54 de ani, depistat la volanul unui autotren pe DN 1 B E577, pe raza localităţii Merei, reieşind în urma testării cu aparatul etilotest că avea o concentraţie de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pentru creșterea gradului de siguranță rutieră în rândul participanților la trafic, ca urmare a neregulilor constatate în ultimele 72 de ore, poliţiştii rutieri au aplicat 540 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 186.000 lei şi au reţinut 22 permise de conducere.
În cadrul activităților desfășurate, au fost sancționați peste 50 de conducători auto care nu au utilizat centura de siguranță, 28 care au condus autovehiculele cu diferite defecțiuni tehnice, 14 care au oprit sau staţionat în locurile unde acest lucru este interzis, precum și aproximativ 100 de pietoni, biciclişti şi căruţaşi care nu au respectat regulile de circulaţie.
Aparatele radar amplasate în special pe arterele cu cele mai mari valori de trafic, au înregistrat 247 de autovehicule ce au încălcat regimul legal de viteză, iar în şase situaţii conducătorii auto au predat permisele în vederea suspendării acestui drept, pentru depăşirea limitelor de viteză cu peste 50 km/h.
Cea mai mare viteză, 158 km/h, a fost înregistrată de aparatul radar amplasat pe DN2 E85, în afara localității Poşta Câlnău, la volanul autoturismului fiind depistat un bărbat în vârstă de 30 de ani, din Vrancea.
Alte 16 permise de conducere au fost reţinute de poliţişti pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor aflaţi regulamentar în traversarea drumului şi autovehiculelor ce rulau pe drumul prioritar, pentru conducerea sub influenţa alcoolului, efectuarea unor depăşiri neregulamentare, circulaţia pe sensul opus de mers, precum şi pentru neprezentarea la Poliţie în termen de 24 de ore de la implicarea într-un eveniment soldat doar cu pagube materiale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here