ram3Dosarul copruţiei de la Regia Autonomă Municipală va fi rejudecat. Este decizia luată de Curtea de Apel Ploieşti care a desfiinţat în totalitate vedictul dat de Tribunalul Buzău, în care foştii directori ai RAM erau condamnaţi la închisoare. Practic decizia Curţii de Apel face ca întregul proces să se reia de la zero, chiar dacă acesta se judecă deja de trei ani. În urmă cu câteva luni Tribunalul Buzău punea capăt acestui scandal de corupţie, în care Direcţia Naţională Anticoupţie îi trimitea în faţa instanţei pe fostul director Victor Busuioc şi pe directorul economic, Florica Onel, alături de patronul unei firme şi câţiva şefi de servicii din RAM. Judecătorii de la Buzău au pronunţat atunci pedepse de 9, respectiv 10 ani de închisoare pentru cei doi directori, însă acesta a fost acum anulat de Curtea de Apel Ploieşti.  Pentru recuperarea prejudiciului adus Regiei Autonome Municipale, judecătorii au instituit sechestru pe casele acuzaţilor şi au dispus confiscarea unor sume de bani. Acuzaţiile aduse fostei conduceri  a RAM se referea la plata fictivă a  instalaţiilor de aer condiţionat şi a geamurilor termopan. În schimb, firma care a câştigat lucrările de modernizare a sediului ar fi executat diverse servicii la locuinţele şefilor RAM.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here