Dosarul pentru intrarea în insolvență a Ductil Steel a fost aprobat ieri la Tribunalul Buzău.

Ieri a fost termen în judecarea dosarului de insolvență și am înțeles că a fost aprobat. Astăzi merg la Târgoviște, am discutat cu liderul de sindicat de acolo, există posibilitatea să putem discuta cu noii patroni. Până acum nimeni nu a reușit să stea de vorbă cu ei, nimeni dintre liderii sindicali din țară. Vrem să știm exact ce planuri au. ” a declarat în această dimineață liderul de sindicat de la Ductil Steel, Ghoerghe Botică.

La începutul lunii februarie grupul rus Mechel, care deţinea combinatele Ductil Steel SA, Mechel Câmpia Turzii, Mechel Târgovişte şi Laminorul Brăila a decis vânzarea acestora, pentru suma simbolică de doar 70 de dolari, srl-ului Invest Nikarom Bucureşti.

Zilele trecute Mechel Târgovişte a cerut intrarea în insolvenţă. Noul acţionar, Invest Nikarom spunea că Mechel Târgovişte a demarat un amplu proces de reorganizare şi restructurare, având intenţia ca într-o perioadă cât se poate de scurtă să repornească producţia. Ductil Steel este astfel cea de-a doua firmă din grup care îşi solicită insolvenţa, după combinatul din Târgovişte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here