SercaianuDosarul în care primarul comunei Cernătești, Valerică Șercăianu, este acuzat de omor din culpă în formă agravată, a ajuns din nou pe rolul Curții de Apel Ploiești. In acelasi timp, celălalt inculpat în dosar, Claudiu Nițu, a depus la instanța superioară o nouă cerere de strămutare a dosarului în care este judecat alături de primarul de la Cernătești în urma accidentului mortal provocat de acesta din urmă pe 21 mai, în localitatea Potoceni. Termenul a fost stabilit pentru data de 27 ianuarie 2014. Totodata, el va înainta un memoriu la Consi­liul Superior alMagistraturii prin care dorește să atragă atenția supra modului în care a ajuns inculpat în acest dosar, dar și asupra modului în care judecătorul de caz a gestionat procesul până acest moment. Claudiu Nițu se consideră victima unui abuz din partea organelor judiciare. De aceea, Nițu vrea ca dosarul să fie judecat la o altă instanță, motivând că la Judecătoria Buzău nu va avea parte de o judecată justă. Cererea vine după ce, pe 3 decembrie, la ultimul termen în dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Buzău, Claudiu Nițu a cerut recuzarea judecătorului Leontin Drăgulescu. Cererea va fi judecată până pe 21 ianuarie 2014. Până atunci, procesul a fost suspendat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here