Medicul șef al UPU-SMURD Buzău, Adrian Zoican, a fost depistat cu Covid-19. Doctorul a făcut testul, după ce a prezentat câteva simptome specifice noului coronavirus.20200804 070622Azi-noapte, medicul Adrian Zoican a precizat împrejurările în care a fost diagnosticat cu Covid și a făcut un apel la persoanele cu care a intrat în contact în ultimele zile să se prezinte la UPU, dacă au simptome specifice.

FB IMG 1596513207550„Dragi prieteni, vă aduc la cunoștință că, în cursul zilei de astăzi, mi-am recoltat un virocult SARS-COV2, deoarece în seara zilei precedente am prezentat dureri musculare și o ușoara rinită, simptomatologie care nu s-a repetat și astăzi. Cu toate acestea, testul s-a dovedit a fi pozitiv. De aceea, îi rog pe toți cei care au intrat în contact cu mine în ultimile zile, în cazul în care devin simptomatici, să se adreseze la UPU-SMURD pentru a cere ajutor medical. Deși am respectat măsurile de distanțare, regulile de igienă și de protecție, există totuși un risc minim de contaminare. Vă doresc multa sănătate și vă rog să dați dovadă de responsabilitate în relațiile sociale respectând regulile mai sus prezentate. Să aveți o zi bună!” , a scris, azi-noapte, medicul Adrian Zoican, pe pagina sa de facebook.20200804 070741 20200804 070652În urmă cu două zile, medicul Adrian Zoican, apărea pe pagina de facebook a PNL, în calitate de candidat la fotoliul de primar al orașului Buzău, strângând semnături pentru candidatură și împărțind flyere pe stradă, în fața sediului de partid de lângă Palatul Comunal. FB IMG 1596513882809 FB IMG 1596513889165

De altfel, președintele PNL Buzău, deputatul Cristi Romanescu, a transmis un mesaj, după ce a aflat că medicul Zoican a fost depistat cu coronavirus:

„În calitate de președinte al Organizației PNL Buzău, mă simt dator să vă informez că doctorul Adrian Zoican, colegul nostru și candidatul PNL pentru funcția de primar al municipiului Buzău, a fost confirmat cu virusul SARS-CoV-2.
Astăzi de dimineață a prezentat simptome ușoare și pentru a nu exista vreo suspiciune și a-și pune în pericol colegii a fost testat, iar rezultatul a sosit cu puțin timp în urmă, fiind pozitiv.
Dr. Adrian Zoican, medic primar – specialitatea medicina de urgență, medic șef al secției UPU-SMURD din cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău este de aproape 6 luni în prima linie a luptei împotriva Covid-19 în județul nostru.
Îi dorim însănătoșire grabnică și îl așteptăm să ni se alăture în echipa PNL cât mai curând.” , este mesajul postat de președintele liberalilor buzoieni, Cristi Romanescu, pe pagina sa de facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here