Pe 24 februarie, în ziua când Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, spiritualitatea populară consemnează ziua lui Dragobete, zeu al tinereţii în Panteonul autohton, patron al dragostei şi al bunei dispoziţii. Dragobetele era ziua când fetele şi băieţii se îmbrăcau în haine de sărbătoare şi, dacă timpul era frumos, porneau în grupuri prin lunci şi păduri, cântând şi căutând primele flori de primăvară. Fetele strângeau în această zi ghiocei, viorele şi tămâioase, pe care le puneau la icoane, pentru a le păstra până la Sânziene, când le aruncau în apele curgătoare. Dacă, întâmplător, se nimerea să găsească şi fragi înfloriţi, florile acestora erau adunate în buchete ce se puneau, mai apoi, în lăutoarea fetelor. În dimineaţă zilei de Dragobete fetele şi femeile tinere strângeau zăpadă proaspătă, o topeau şi se spălau cu apă astfel obţinută pe cap, crezând că vor avea părul şi tenul plăcute admiratorilor. De obicei, tinerii, fete şi băieţi, se adunau mai mulţi la o casă, pentru a-şi „face de Dragobete”, fiind convinşi că, în felul acesta, vor fi îndrăgostiţi întregul an, până la viitorul Dragobete. Această întâlnire se transformă, adesea, într-o adevărată petrecere, cu mâncare şi băutură. De multe ori băieţii mergeau în satele vecine, chiuind şi cântând peste dealuri, pentru a participa acolo la sărbătoarea Dragobetelui. Era o sărbătoare a grupurilor de tineri care ieşeau din sat la pădure, făceau o hora, se sărutau şi se îmbrăţişau. Avea toate trăsăturile unei sărbători premaritale, de antamare a unor relaţii între tinerii din comunitate, ce anticipau nunţile. Uneori, fetele se acuzau unele pe altele pentru farmecele de urăciune făcute împotriva adversarelor, dar de cele mai multe ori tinerii se întâlneau pentru a-şi face jurăminte de prietenie. Se mai credea că în ziua de Dragobete păsările nemigratoare se adună în stoluri, ciripesc, îşi aleg perechea şi încep să-şi construiască cuiburile, păsările neîmperecheate acum rămânând fără pui peste vara. Oamenii bătrâni ţineau această zi pentru friguri şi alte boli. Dragobetele era sărbătorit în unele locuri şi la dată de 1 martie, deoarece se consideră că el este fiul Dochiei şi primul deschizător de primăvară. Obiceiurile de Dragobete, zi aşteptată cândva cu nerăbdare de toţi tinerii au fost în bună parte uitate, păstrându-se doar în amintirea bătrânilor. Iar în ultimii ani, Dragobetele autohton riscă să fie dat cu desăvârşire uitării, el fiind înlocuit de acel Sfânt Valentin ce nu are legătură cu spiritualitatea românească.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here