Cum a apărut Dragobetele – de unde vine denumirea de Dragobete Conform calendarului creștin ortodox la 24 februarie se sărbătorește Întîia și a doua aflare a Capului Sf. Ioan Botezătorul, sărbătoare numită în spațiul slav Glavo-Obretenia. Denumirea de Dragobete provine de la cuvintele slave vechi „dragu-” ‒ drag și „bîti” – a fi (deci a fi drag). Ca atare denumirea slavă a început să fie adaptată încet-încet la limba noastră, astfel apărînd în evul mediu denumirile Vobretenia, Rogobete, Bragobete, Bragovete (unele dintre ele, foarte apropiate de denumirea cunoscută astăzi ‒ Dragobete), pînă cînd, probabil și sub influența principalelor caracteristici ale sărbătorii s-a impus pe arii destul de extinse mai ales în sudul și sud-vestul României şi în Moldova denumirea ‒ Dragobete.

Considerat ca fiind patronul dragostei, al bunei dispoziții, deschizător al primăverii și fiu al Babei Dochia, Dragobetele este întâmpinat cu flori. Tradiția spune că fetele și femeile care nu au fost sărutate în această zi vor fi singure tot anul. De aceea, menirea Dragobetelui este de a le găsi și a le săruta chiar și pe acele fețe care nu sunt frumoase.

Ce nu ai voie să faci de Dragobete
Pentru că sărbătoarea este şi una a renaşterii naturii, nu se sacrifică şi nu se cumpără animale în ziua de Dragobete. În general, sărbătoarea era considerată una de bun augur pentru treburile mărunte din casă, dar nu şi pentru treburile mari, așa că oamenii evitau să muncească prin ogrăzi sau la cîmp de teamă că „vor ciricăi toată viața”. Pentru a nu-ţi atrage furia lui Dragobete, nu ai voie să cârpeşti, coşi, speli sau să calci nimic de ziua lui. Singurul lucru pe îți dă voie să îl faci este curăţenia în casă, primenind căminul pentru ca anul ce vine să fie cu spor, belşug şi dragoste pentru toţi cei ce locuiesc în casă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here