Un tânăr de 32 de ani din Săhăteni a ajuns în atenția oamenilor legii pentru proxenetism.

Buzoianul, cunoscut pentru ilegalitățile comise, este acuzat că din primăvara anului trecut a trimis două tinere să se prostitueze.

De fapt, cele două fete, una de 25 de ani, cealaltă de 29 de ani, erau chiar iubitele sale. Buzoianul se întâlnea în paralel cu cele două, ambelor promițându-le că vrea să își întemeieze o familie cu ele. Timp de mai bine de jumătate de an, însă, le-a trimis pe cele două să își vândă trupurile pe bani în diverse imobile închiriate din Craiova, Ploiești, Cluj și Timișoara.

Banii pe care îi strângea după urma fetelor, îi folosea însă în interes propriu, la jocurile de noroc. Între timp, polițiștii au aflat de afacerea bărbatului și au descins la locuința acestuia.

Polițiștii au efectuat 4 percheziţii domiciliare în Buzău și Prahova, la imobile utilizate de proxenet.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here