Prezent aseară la inaugurarea centrului After School de la fundaţia Sf Sava, ambasadorul Franţei în România a răspuns întrebărilor legate de problema romilor care au invadat Franţa. Iată declaraţia Excelenţei sale Philippe Gustin : ” Este o problemă dificilă la care nu există un răspuns unic. Cred că sunt cel puţin trei direcţii care trebuie urmate. Prima este educaţia. Fără educaţie aşa cum vedem aici, fără educaţie nu putem progresa. A doua direcţie ar fi condiţiile de locuit. Trebuie să găsim soluţiile pentru ca această populaţie care uneori locuieşte în condiţii mizere să aibe locuinţe normale. Şi a treia este munca. Munca şi condiţiile de locuit pot fi reunite pentru că avem proiecte pilot în care este implicată şi Franţa pentru a construi locuinţe pentru comunitatea romă. Încă o dată, nu avem un răspuns miraculos. Dacă cineva are un răspuns miraculos îl aşteptăm să ni-l împărtăşească. Este o muncă de lungă durată în care trebuie să atingem mai multe nivele dar repet, educaţia este prioritatea numărul unu şi de aceea Franţa este implicată în numeroase proiecte pentru educaţia copiilor în cantine sociale, proiecte globale care sunt foarte importante pentru noi care să ajute la mici progrese în această problemă dificilă. Am un mesaj pentru comunităţile rome dar şi pentru cei din afara comunităţilor rome. Trebuie să învăţăm să trăim împreună şi trebuie să avem o imagine mai pozitivă asupra vieţii, asupra lucrurilor care pot duce la progres. Poate dura foarte mult dar trebuie să ne angajăm într-un proces de integrare şi incluziune şi în acest sens Franţa vrea să ajute România într-o problemă care este europeană. Nu este numai a Franţei această problemă. Trebuie să avansăm în subiectele legate de şcolarizarea acestora, şi nu numai şcolarizarea ci şi împiedicarea abandonului şcolar. Trebuie să îi învăţăm să îşi găsească un loc de muncă să îşi amelioreze condiţiile de locuire” .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here