Elevii buzoieni sfătuiţi antivictimal în mediul online de poliţiştii de la Prevenire şi Siguranţă Şcolară

Poliţiştii de la Prevenire şi Siguranţă Şcolară au desfăşurat activităţi cu caracter preventiv – educativ la Şcoala Generală nr.11 din municipiul Buzău.

Activitatea s-a desfăşurat sub forma unei sesiuni informative în cadrul căreia au fost prezentate şi dezbătute aspecte ce ţin de riscurile asociate navigării iresponsabile în mediul online, modalităţi de recunoaştere a situaţiilor de pericol şi însuşirea unor măsuri de autoprotecţie.

Pe parcursul activităţii le-au fost prezentate elevilor mai multe clipuri video pe tema siguranţei pe internet, pentru sublinierea potenţialelor pericole asociate – trafic de persoane, infracţiuni privind viaţa sexuală, şantaj, infracţiuni asupra patrimoniului, ş.a.

De asemenea, partenerii de dialog au analizat pe marginea unor experimente sociale în cadrul cărora se simulează acceptarea unor întâlniri cu persoane cunoscute pe internet, uşurinţa diseminării unei identităţi false pe internet, precum şi transpunerea în realitate a comportamentului iresponsabil adoptat de regulă în mediul virtual.

În cadrul activităţii au mai fost abordate şi subiecte legate de necesitatea adoptării unui comportament responsabil pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă în siguranţă, cu accent pe folosirea eventualelor articole pirotehnice sub stricta supraveghere a unui adult şi numai a celor permise de legislaţie, pentru evitarea producerii unor incidente nedorite şi cu grave consecinţe. Poliţiştii au adus la cunoştinţă elevilor inclusiv prevederile cadrului normativ incident în domeniu.
La activităţile online au participat aproximativ 30 de elevi şi cadre didactice.

Poliţiştii sunt prezenţi în trafic în fiecare zi pentru siguranţa dumneavoastră

În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic, ca urmare a neregulilor constatate fiind aplicate 82 de sancţiuni contravenţionale.

Pentru că nu au respectat regimul legal de viteză, 27 conducători auto au fost sancţionaţi de poliţişti, iar 4 dintre ei au predat permisele pentru 90 de zile. Cea mai mare viteză în localitate – 113 km/h a fost înregistrată de aparatul radar în cazul unui tânăr de 22 de ani, depistat la volanul autoturismului pe DN2BE85, în localitatea Costeşti.

Conducătorii auto au fost sancţionaţi şi pentru neportul centurii (12), pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu defecţiuni tehnice (8), dar şi pentru alte abateri în trafic (12).

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de 30.221 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here