Biroul de presă al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei a emis un comunicat de presă prin care explică ce motive au stat la baza săpăturilor în urma cărora au fost descoperite mai multe schelete umane. De asemenea, se explică și de ce nu a fost respectată procedura legală ce se impune în cazul unor intervenții de acest fel la monumentele istorice.

„Ca urmare a unei probleme apărute la instalația de alimentare cu apă din rețeaua publică a Centrului eparhial, ce a determinat oprirea apei, în data de 4 mai 2019, trei muncitori din cadrul unei echipe care lucrează la Muzeul bisericesc din incintă au efectuat săpături, la o adâncime de 1.20 m, în locul unde s-a presupus a fi avaria, descoperindu-se câteva oseminte umane.
Potrivit legii, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a anunțat imediat Poliția, care s-a deplasat la fața locului, alături de reprezentanți ai Muzeului Județean de Istorie și ai Direcției Județene pentru Cultură Buzău. Astfel, s-a dispus acoperirea cu nisip și pământ a perimetrului săpat, iar osemintele respective au fost ridicate de organele abilitate.
În concluzie, din partea instituției noastre a fost vorba de o intervenție generată de forța majoră – în condițiile în care Arhiepiscopia nu beneficiază de apă potabilă – și nu de o lucrare propriu-zisă, a cărei complexitate presupune anumite demersuri legale; pentru aceasta, se va întocmi un proiect tehnic și se vor solicita toate avizele necesare”, se arată în comunicatul de presă remis de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here