O femeie în vârstă de 66 de ani, din localitatea Râmnicelu, a fost omorâtă în bătaie de propriul concubin. Tragedia a avut loc în satul Voetin, comuna Sihlea, județul Vrancea. Bărbatul de 64 de ani a fost reținut și cel mai probabil va fi arestat pentru omor.
Potrivit www.monitoruldevrancea.ro, cei doi s-au luat la ceartă la începutul săptămânii, pe fondul consumului de alcool, mărul discordiei fiind banii din casă. Bărbatul i-a reproșat femeii că din pensia ei i-a făcut o rată unei fiice a acesteia, iar de la ceartă s-a ajuns rapid la bătaie. Femeia a fost bătută pe tot parcursul după amiezii de luni, anchetatorii găsind urme de sânge peste tot prin curte, semn că între cei doi s-a dat o adevărată luptă.

Leziunile suferite în urma bătăii crunte pe care a primit-o pe parcursul întregii după-amiezii de luni, au dus la decesul victimei. Aceasta a fost găsită fără suflare în dimineaţa zilei de marţi atunci când au şi fost anunţaţi anchetatorii.
În urma necropsiei, medicii legiști au concluzionat că victima a decedat ca urmare a loviturilor primite. Aceasta avea, printre altele, mai multe fracturi, fiind indicii conform cărora bărbatul şi-ar fi şi strâns de gât concubina, sugrumând-o, dar şi că s-a urcat cu picioarele pe pieptul ei.
Individul a fost reținut, urmând ca astăzi să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here