Dream Management România, alături de mai multe
comunităţi din domeniul educației (printre care Comunitatea de Educaţie pentru
Ştiinţe, Aspire Teachers, INEDU – Iniţiativă în Educaţie, MERITO, Inspiraţie pentru
şcoală, Şcoala Babel, Asociaţia pentru Valori în Educaţie şi alţii), lansează pentru
prima oară în ţară un instrument prin care elevii din școli și licee vor fi stimulați să-și
identifice şi exploreze visurile.

Denumit “Fii COPIL cu visul tău”, acest instrument de lucru are la bază metoda
COPIL şi a fost realizat şi testat de fondatoarea programului de Dream Management
alături de profesori din învăţământul primar şi universitar şi de specialişti în consiliere
școlară și dezvoltarea carierei. “COPIL” este acronimul ce sumarizează baza ştiintifică
a metodei pentru identificarea şi realizarea aspiraţiilor personale: C se referă la
clarificarea visului, O – obstacolele ce trebuie identificate şi analizate, P – paşii mici,
planul de acţiune sau “prototiparea” experienţelor dorite, I -“inimă bună”, prietenii de
care are nevoie orice obiectiv ambiţios, L – liniştea mentală, corelată conceptului de
inteligenţă pozitivă, ce se referă la antrenarea creierului pentru ca acesta să devină
prietenul (mai degrabă decât inamicul) proiectului tău.

“Acum mai mult ca oricând, şcoala trebuie să fie locul în care elevii îşi conturează
visurile. Imaginaţi-vă o şcoală în care toţi profesorii cunosc visurile tuturor elevilor şi
îi ajută să coreleze învăţarea cu aspiraţiile lor cele mai dragi. Ce forţă ar deveni
învăţarea! Deciziile strategice ale școlii s-ar lua pornind de la apirațiile elevilor.
Avem mai mulţi copii care visează să câştige următorul campionat de robotică?
Angajăm cel mai dedicat profesor pe care îl putem găsi şi facem parteneriate cu firme
de IT care doresc să susţină acest vis. Fiecare profesor ar fi implicat: de la cel de
desen, care invită elevii să realizeze un panou la visurilor, până la cel de engleză care
îi invită să scrie un eseu pe tema asta, sau cel de ştiinţe exacte care orientează
gândirea elevilor ce doresc să… zboare în spaţiu într-o zi. Gândiți-vă cum ar fi să
avem în gimnaziu sau la liceu cluburi de Dream Management în care elevii se ajută
unii pe alţii să îşi realizeze visurile. Imaginați-vă companii care “adoptă” visurile
elevilor şi le pun la dispoziţie mentori şi resurse”, a declarat Mirela Oprea,
fondatoarea programului de Dream Management şi autoare a cărţii “Dream
Management.

Fişa postului pentru cei care aleg să fie managerii propriilor vieţi”.
Cadrele didactice din România sunt invitate să se alăture proiectului, prin intermediul
webinariilor ce vor explica metoda COPIL și pașii de urmat pentru implementarea
fişei de lucru. Acestea vor avea loc în la finalul lunii august şi la începutul lunii
septembrie. Toţi cei interesaţi să participe sunt invitaţi să completeze ACEST
formular de înscriere pentru a primi link-ul de acces şi detaliile.

“Care e visul tău?” este o întrebare esențială pentru un copil, un adolescent ori un
tânăr, pentru că ea poate genera cele mai îndrăznețe și definitorii proiecte de viață și
carieră. Cum ar fi dacă, din rolul de educatori, am iniția și am finaliza orice demers
educațional cu această întrebare? Abilitatea tinerei generații de a formula aspirații
înalte ar trebui să fie cultivată cu grijă, de la cea mai fragedă vârstă. Dorim ca toţi
elevii din România să îşi cunoască visurile, să le conecteze cu potențialul și resursele
personale şi cu cele ale comunității lor și să facă paşi în direcţia realizării acestora",
a spus Cosmina Mironov, conferențiar doctor la Facultatea de Psihologie și Științele
Educației, Universitatea din București şi co-fondator al Comunității și Centrului
Educație pentru Știință.

Profesorii care aderă la proiect vor avea acces la:
 O serie de webinarii scurte şi interactive pentru cei care îşi doresc o evaluare a
potenţialului acestui instrument în vederea folosirii lui la clasă. Utilizarea
metodei COPIL va fi explicată şi testată pornind de la visurile participanţilor,
 Crearea unui grup online, moderat şi cu acces permanent, gratuit, pentru
profesorii care doresc să realizeze un schimb de experienţe şi să obţină mai
multe informaţii despre utilizarea fişei de lucru,
 Materiale şi acces la resurse care să ajute profesorii în demersal lor de a
sprijini visurile elevilor şi de a utiliza metoda COPIL,
 Diplomă de participare / colaborare pentru cei care vor utiliza instrumentul de
lucru la cel puţin o clasă,
 Contract de parteneriat cu şcoala pentru cei care doresc acest lucru.

Proiectul face parte dintr-un demers de termen lung prin care se doreşte ca elevii din
România să fie conectaţi la visurile lor, ca modalitate de construire a speranţei şi
rezilienţei în faţa dificultăţilor. În viitor, proiectul își propune să realizeze o cercetare
reprezentativă la nivel naţional, cu privire la aspirațiile elevilor şi la modul în care
comunitatea poate să le susţină pentru a opri risipa de potenţial al tinerei generaţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here