Aproximativ 300 de sindicalişti au protestat, ieri după-amiază, în faţa sediului Prefecturii, aceştia fiind nemulţumiţi de prevederile Codului Muncii. Acțiunea de protest a început la ora 15.00 și a durat două ore, bifând astfel primul din cele opt proteste săptămânale.

La miting au participat sindicaliști din învățământ, sănătate și industrie. Protestatarii au început să scandeze, în faţa Prefecturii lozinci antiguvernamentale şi împotriva preşedintelui Traian Băsescu.

Ei au avut pancarte pe care scrie, printre altele, „Nu sclaviei la locul de muncă”, „Nu vă bateţi joc de noi”, „Nu vrem să devenim sclavi”, „Nu modificării Codului Muncii”.

Proteste similare au avut loc și în Cluj, Prahova, Galați, Argeș, Călărași și Gorj. Sindicaliștii sun hotărâți să meargă mai departe si să participe la un miting în București pe 8 martie, zi în care Guvernul Boc își asumă răspunderea în fața Parlamentului pe noul Cod al Muncii.

„Vom boicota și susținerea în Parlament, se va organiza un mare miting la București în ziua în care se va susține propunerea de modificare a Codului Muncii și de asemenea cînd se va susține moțiunea de cenzură pe care PSD o va depune”, a declarat Cornel Radu, liderul CNSLR Frăția Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here