muncaApelul fostei judecă­toare buzoiene Aurica Budescu, fosta șefă a Judecătoriei Făurei, a fost respins de Înalta Curte de Casație și Justiți. Decizia instanței supreme este definitivă. Judecătoarea Aurica Budescu a fost condamnată, pe 16 martie 2015, la o pedeapsă de 2 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere și un termen de supraveghere de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. Inculpatei i s-a interzis, pe o durată de 3 ani de la data rămânerii definitive a sentinței de condamnare, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și „dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii“, res­pectiv dreptul de a fi judecător. Magistrații Curții de Apel Galați i-au impus judecătoarei să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probațiune Buzău și să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în cadrul comunității (pe parcursul termenului de supraveghere). O dată cu rămânerea definitivă a sentinței de condamnare, fosta președintă a Judecătoriei Făurei a pierdut și pensia de judecător.
Reamintim că, în ziua de 28 noiembrie 2014, președinta Judecătoriei Făurei a fost depistată în Gara Buzău, în flagrant, luând mită suma de 1.000 de euro de la o denunțătoare. Se întâmpla la o zi după ce obținuse aviz favorabil din partea CSM pentru a se pensiona începând cu 1 ­ia­nuarie 2015.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here