beganu

Fostul prefect, Paul Beganu, rămâne în arest. Așa au decis magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție care au judecat vineri recursul formulat de avocații lui Beganu la propunerea de arestare preventivă.
În arest rămân și avocatul Cosmin Vasile și omul de afaceri Gheorghe Ceteraș. În schimb, inginerul silvic Ion Irimia va fi judecat în libertate, în cazul său instanța admițând contestația, considerând că nu reprezintă un pericol public. Irimia va fi judecat de acum sub control judiciar în timp ce restul membrilor cerectați în ”dosarul Beganu” vor petrece după gratii 30 de zile. În cazul judecătorului Neculae Toader a fost menținută măsura controlului judiciar luată de magistrații Curții de Apel Ploiești.

Fostul prefect Paul Beganu, omul de afaceri Gheorghe Ceteraş, judecătorul Toader Neculae, de la Judecătoria Pătârlagele, avocatul Mihail Cosmin Vasile şi Ion Irimia, angajat al Romsilva, au fost puşi sub urmărire penală de către procurorii DNA într-un dosar privind retrocedarea a peste 5.000 de hectare de pădure, prejudiciul depăşind 21 de milioane de euro. Ei au fost arestați la sfârșitul săptămânii trecute după ce judecătorii Curții de Apel Ploiești au admis propunerea procurorilor DNA.
Potrivit procurorilor, fostul prefect Paul Beganu ar fi luat șpagă un milion de euro pentru a nu contesta decizia în urma căreia afaceristul Ceteraș a fost împroprietărit ilegal cu 5200 de hectare de pădure la Gura Teghii. De asemenea, procurorii susțin că Irimia de la Romsilva a luat mită un milion de euro în timp ce judecătorul Neculae Toader a primit 250 de mii de euro pentru a da soluția favorabilă lui Ceteraș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here