Astăzi, în urma numeroaselor reclamații din partea călătorilor, care circulă cu autobuzele Trans Bus, dar și a planificărilor stabilite odată cu reînceperea cursurilor în școli, în intervalele orare 06:00-09:00 și 16:00-18:00 polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție, desfășoară activități de control al transportatorilor rutieri, atât a celor autorizați pentru transport școlar, cât și a mijloacelor de transport în comun care ar putea fi utilizate de către elevi sau care sunt folosite de buzoieni în deplasarea zilnică spre serviciu.imag 3Cei peste 40 de polițiști au organizat acțiuni pe raza județului pe linia verificării modului de respectare a normelor sanitare instituite pentru prevenirea infectării cu SARS-COV 2, dar și în vederea respectării normelor legale care reglementează activitatea de transport public de persoane.

În această dimineață au fost oprite în trafic și controlate aproximativ 100 de mijloace de transport de transport în comun.imag 1Au fost consiliați șoferii mașinilor, pasagerii școlari, dar și ceilalți călători care   fie se deplasau către unitățile de învățământ și locurile de muncă, fie reveneau acasă.

În cadrul acțiunilor desfășurate în prima parte a zilei au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, din care 12 pentru nerespectarea normelor sanitare.imag 2Valoarea totală a sancțiunilor a fost de 6200 lei.

Pe linia siguranței în domeniul transportului de persoane, polițiștii au acționat permanent, constant, fiind una dintre prioritățile de acțiune pentru prevenirea răspândirii Covid-19 în special, dar și a traficului rutier în general. Astfel, în cursul anului 2020, polițiștii buzoieni au aplicat 402 sancțiuni contravenționale în domeniul transportului public de persoane pentru abateri la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Valoarea totală a acestora a fost de peste 27. 000 lei.FB IMG 1612780009097 e1612866375551De asemenea, informăm că ieri, în urma apariției unor imagini pe o rețea de socializare cu privire la nerespectarea normelor de protecție sanitară într-un autobuz ce ar efectua curse regulate de transport persoane în județul Buzău, polițiștii au demarat verificări pentru a stabili cu exactitate ce mijloc de transport apare în imagini, pentru identificarea și dispunerea măsurilor legale în cazul celor care au încălcat legea. Astfel, polițiștii au stabilit că este vorba de o cursă regulată pe traseul Buzău-Smeeni, șoferul autobuzului fiind un buzoian, în vârstă de 42 de ani. Acesta a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea numărului de locuri prevăzute în certificatul de înmatriculare al mijlocului de transport în comun, conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.Totodată, polițiștii au pus în vedere operatorului de transport suplimentarea mijloacelor în orele de vârf, astfel încât pasagerii să poată respecta măsurile de distanțare fizică, în vederea prevenirii infectării cu SARS-COV2.

Polițiștii buzoieni atenționează cetățenii să utilizeze doar mijloace de transport autorizate, microbuze școlare sau vehicule care efectuează curse autorizate și să respecte cu strictețe prevederile instituite  în perioada stării de alertă.

Polițiștii recomandă încă o dată părinților, elevilor și personalului care desfășoară transport persoane să nu uite de importanța și necesitatea respectării prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, de faptul că numai printr-un efort comun vom trece cu bine de perioada pandemiei și că oamenii legii sunt prezenți în permanență pentru a veghea la siguranța și sănătatea lor. 

Și în perioada următoare, polițiștii rutieri vor desfășura constant activități preventiv-combative în trafic pe această linie, pentru o bună informare și responsabilizare a comunității locale.

Polițiștii reamintesc că în domeniul transportului rutier de persoane se aplică următoarele măsuri:

  1. În zona ușii de acces al pasagerilor, în interiorul mijlocului de transport, se montează dozatoare cu soluții dezinfectante pe bază de alcool. Înainte de plecarea în cursă se efectuează obligatoriu curățenia și dezinfecția mijlocului de transport. Se evită măturarea uscată și alte acțiuni mecanice pe suprafețe potențial contaminate, pentru a reduce posibilitatea de dispersare a virusului. Se utilizează în schimb metode de curățare umedă.
  2. Pe durata efectuării cursei, conducătorul auto poartă mască de protecție, astfel încât să îi acopere gura și nasul.
  3. Pentru accesul la bordul mijlocului de transport și pe toată durata călătoriei, pasagerii sunt obligați să poarte masca de protecție, astfel încât să le acopere gura și nasul.
  4. Pentru transportul rutier internațional de persoane, în punctele de îmbarcare, operatorii de transport au obligația de a asigura măsurarea temperaturii cu dispozitive tip termoscanner pentru fiecare pasager. Se va refuza îmbarcarea persoanelor cu o temperatură >37,3ºC și li se va recomanda să consulte de urgență medicul de familie.
  5. Spațiul destinat conducătorului mijlocului de transport va fi separat fizic sau primul rând de scaune va fi păstrat liber, pentru a evita interacțiunea socială.
  6. Conducătorii mijloacelor de transport au obligația de a păstra distanța socială, în timpul pauzelor pe drum, și să evite contactul cu alte persoane.
  7. La îmbarcare/debarcare, pasagerii trebuie să respecte o distanță minimă de siguranță unul față de celălalt.
  8. Accesul pasagerilor în mijlocul de transport se realizează pe ușa din față, iar coborârea se realizează pe cealaltă/celelalte ușă/uși, dacă aceasta/acestea există.
  9. Transportul pasagerilor în microbuze este permis doar pe scaun, cu respectarea regulilor generale prezentate mai sus.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here