De praznicul Pogorârii Sfântului Duh, cunoscut în popor și ca Cincizecimea sau Rusaliile, la Catedrala „Înălțarea Domnului” din municipiul Buzău, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu un sobor de patru preoți și patru diaconi. În continuare, Înaltpreasfinția Sa a oficiat Vecernia de luni, după Rusalii, numită și „Vecernia plecării genunchilor”.FB IMG 1624224327592În predica adresată credincioșilor, Chiriarhul locului a vorbit despre evenimentul Pogorârii Duhului Sfânt peste Ucenicii și Apostolii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, minune petrecută în Ierusalim, la cincizeci de zile după Învierea Domnului.FB IMG 1624224340686„În ziua Cincizecimii, prăznuim actul de naștere a Bisericii Creștine, în înțelesul ei de comunitate de credincioși, uniți prin aceeași credință și iubire în Hristos Iisus, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, Care Și-a dat viața pentru izbăvirea oamenilor din robia morții și a iadului. Ziua de astăzi este sărbătoarea, prin excelență, a Bisericii, adică a noastră, a celor care constituim Biserica lui Hristos din România și de pretutindeni.FB IMG 1624224355750Toți cei ce am fost botezați în numele Preasfintei Treimi suntem mădulare vii ale acestui Trup tainic al lui Hristos, Biserica (Efeseni 5, 23; 30). Iar Cel Care a îndeplinit rolul esențial în constituirea Bisericii Creștine, atunci, în ziua Cincizecimii, a fost cea de-a treia Persoană a Sfintei Treimi, Sfântul Duh, pe Care Îl mărturisim ori de câte ori ne închinăm la sfintele slujbe sau în rugăciunile particulare, pronunțând cuvintele: «În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh».FB IMG 1624224335439 Prin aceasta, ne exprimăm credința în Dumnezeu Cel Unul în Ființă, dar întreit în Persoane”, a arătat Ierarhul Buzăului și Vrancei.Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala Ortodoxă Mixtă „Neagu Ionescu” a Catedralei Arhiepiscopale din Buzău și de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei.FB IMG 1624224345499După Sfânta Liturghie din Duminica Rusaliilor, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a săvârșit Vecernia plecării genunchilor, în cadrul căreia s-au citit șapte rugăciuni speciale, de invocare a Preasfintei Treimi, și au fost binecuvântate frunzele de nuc, simbolizând limbile ca de foc sub forma cărora S-a pogorât Sfântul Duh peste Apostoli.FB IMG 1624224331008

Sursă info+foto: Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here