Ieri dimineață, polițiștii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară la o persoană bănuită de nerespectarea regimului armelor și munițiilor şi contrabandă calificată. Descinderile au avut loc în comuna Vernești, la domiciliul unui localnic de 62 de ani.

În urma desfăşurării percheziţiilor, poliţiştii au identificat și au ridicat în vederea continuării cercetărilor două arme neletale lungi cu aer comprimat deţinute fără drept, existând indicii că au fost procurate din Anglia.CRI 2768 scaledTotodată, au mai fost descoperite şi ridicate două arme scurte destinate producerii de zgomot, supuse autorizării, deţinute de asemenea fără drept.CRI 2743 scaledÎn cauză se continuă cercetările pentru comiterea infracţiunii de “nerespectarea regimului armelor și munițiilor” şi „contrabandă calificată”, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 342 alin. 2 Cod penal şi art. 271 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României. , precizează Biroul de Presă al IPJ Buzău. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here