Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, Protoieria Focșani I a derulat, zilele trecute, o acțiune de donare de sânge, pentru a veni în ajutorul celor aflați în suferință, pe paturile de spital.

Activitatea se înscrie în Campania “Donează sânge, salvează o viață!”, organizată de Patriarhia Română, la nivel național, cu sprijinul Ministerului Sănătății.Astfel, 14 credincioși din Parohia Paltin, printre care directorul și secretarul Școlii Gimnaziale Paltin, însoțiți de preotul paroh Petrică Lădaru, sub îndrumarea părintelui protoiereu Aurel Boțan, au donat sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină Vrancea.O acțiune similară va avea loc și săptămâna următoare, când sunt așteptați să participe și alți donatori din cuprinsul Protoieriei Focșani I, care au înțeles importanța acestui gest de solidaritate umană și filantropie creștină.Sursă info+foto: Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.