pietroasele sarbatoare

Localnicii din Pietroasele dar și din împrejurimi sunt invitați, duminică 13 septembrie, la Sărbătoarea Tămâioasei ce va fi organizată de autoritățile locale special pentru oamenii comunei.
Evenimentul va debuta la ora 13.00 și se va desfășura în incinta Stațiunii Viticole Pietroasele, fiind organizat de Primăria Pietroasele în colaborare cu Consiliul Local.
Cap de afiș al evenimentului este iubitul cântăreț Fuego, dar lista de invitați care vor urca pe scenă și vor cânta pentru localnicii din Pietroasele este mult mai lungă. Astfel, la sărbătoarea comunei de duminică mai sunt așteptați: Steliana Sima, Mario Buzoianu, Chihlimbar, Mădălina Manolache dar și Costel Geambașu.
Printre altele, organizatorii pregătesc pentru participanți degustări de vinuri, vizite organizate în cramă și în vinoteca stațiunii, evenimentul culminând cu un foc de artificii și la final cu o discotecă în aer liber pentru tinerii din localitate și împrejurimi.
Organizatorii, Primăria Pietroasele și Consiliul Local, promit o zi de neuitat și îi așteaptă pe localnici să vină să petreacă la Sărbătoarea Tămâioasei de la Pietroasele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.