De cateva zile, medicii ortopezi de la Spitalul Judetean Buzau lucreaza la foc automat, pun ghips dupa ghips, fac zeci de radiografii si stabilesc diagnostice pe banda rulanta. De vina pentru aglomeratia din spital, este poleiul de pe strazile orasului care pune serioase probleme buzoienilor indiferent de varsta.

Medicul Stanciu Paraschiv, seful Sectiei de Ortopedie, ne-a declarat ca in ultimele zile se constata o crestere a numarului de persoane care au avut nevoie de ingrijiri medicale dupa ce au cazut pe gheata. Sursa citata ne-a precizat ca printre pacientii care au avut nevoie de ghips in ultimele zile se afla atat tineri cat si batrani. In cazul acestora din urma, recuperarea este mult mai greoaie si pot aparea si complicatii.

Cei mai multi si-au rupt mainile si picioarele din cauza poleiului in timp ce alti buzoieni au ajuns la spital cu traumatisme prin cadere mult mai grave, chiar cu afectiuni la nivelul coloanei. Medicul Stanciui Paraschic a precizat ca de la Craciun si pana ieri, circa 35-40 de persoane au ajuns zilnic la spital cu fracturi la membre, entorse ori alte traumatisme suferite dupa ce au cazut pe gheata, unii necesitand chiar interventie chirurgicala.

Din cauza valului de pacienti, Sectia de Ortopedie a Spitalului Judetean Buzau este plina in aceste zile.

Buzoienii nu vor scăpa de polei nici în perioada următoare întrucât autorităţile locale au anunţat încă din toamnă că nu vor interveni cu material antiderapant, pentru a nu strica străzile, aşa cum s-a întîmplat anii trecuţi.

Ingrijorator este faptul ca nu vom scapa de polei nici in zilele urmatoare. Ninsorile s-au domolit insa se instaleaza gerul astfel ca sunt toate premisele formarii ghetei pe strazi si sosele.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here