Duminica a 5-a din Postul Mare (a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca) a fost o zi de aleasă sărbătoare pentru credincioșii Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul Sârbi al municipiului Râmnicu Sărat.CQ2B6106 1Enoriașii au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu un sobor de cinci preoți și doi diaconi, în biserica parohială. În continuare, Înaltpreasfinția Sa a binecuvântat cele două noi edificii ridicate în parohie: capela mortuară și altarul de vară.CQ2B6306 CQ2B6473Pornind de la textul evanghelic referitor la prevestirea Pătimirilor Domnului nostru Iisus Hristos și la cererea fiilor lui Zevedeu de a sta de-a dreapta și de-a stânga Sa (Marcu 10, 32-45), Ierarhul a vorbit despre principiul slujirii aproapelui de către cei ce îndeplinesc responsabilități de conducere în Biserică, dar și în societate.CQ2B6134Știind că se apropiau Sfintele Sale Pătimiri, Mântuitorul Hristos îi îndeamnă pe Apostoli să aibă grijă să nu cadă pradă gândirii înguste a neamurilor păgâne cu privire la funcțiile de conducere, deoarece, în Biserica întemeiată de El prin jertfă și care este Însuși Trupul Său, se pune accentul pe slujirea oamenilor, nicidecum pe stăpânirea lor. Iar acest principiu al slujirii aproapelui trebuie să guverneze nu numai în instituția văzută a Bisericii, ci în întreaga societate creștină.CQ2B6108Cei aleși de popor în funcții înalte să nu uite niciodată că au menirea și datoria de a-i sluji pe cei ce i-au ales; însuși cuvântul «ministru», care provine din limba latină, înseamnă a-l sluji pe celălalt. În aceasta constă măreția, strălucirea și valoarea unui om, când este desemnat sau învestit cu puterea de a conduce: să-și îndeplinească îndatorirea creștinească de a-l sluji pe semenul său, pe omul suferind și pe cel care se zbate în necazuri și încercări. «Că și Fiul Omului – motivează Mântuitorul, dând exemplul propriei Persoane – n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească și să-Și dea sufletul răscumpărare pentru mulți» (Marcu 10, 45)”, a spus Înaltpreasfinția Sa.CQ2B6122Întâistătătorul Eparhiei de la Curbura Carpaților a mai subliniat că Domnul Hristos ne-a învățat să înlocuim logica omenească de stăpânire a oamenilor cu logica dumnezeiască a slujirii aproapelui, atrăgându-ne atenția că cel umil și neînsemnat, după mintea noastră, poate dobândi un loc mai de cinste în Împărăția lui Dumnezeu, dacă și-a purtat crucea vieții cu răbdare și speranță. Din această perspectivă, este posibil să avem mari surprize, la Judecata cea de obște, văzând că mulți dintre cei desconsiderați și umiliți de oameni aici, pe pământ, vor fi mai apreciați de Hristos decât cei ce s-au bucurat de onoruri, în această viață trecătoare., a precizat Chiriarhul locului.CQ2B6355 CQ2B6459Cântările liturgice au fost interpretate de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei.CQ2B6236În semn de apreciere pentru lucrările realizate în Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Râmnicu Sărat, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a acordat rangul onorific de iconom preotului paroh Dumitru David și preotului coslujitor Cornel Vasilache.CQ2B6243Sursă info+foto: Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here