Peste 3.000 de persoane au beneficiat de pachete cu alimente și alte bunuri oferite de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, de la începutul pandemiei până în Săptămâna Mare.

20200418 075701

„În perioada stării de urgență, 16 martie – 16 aprilie 2020, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, prin Sectorul Social-filantropic și misionar și Asociația Femeilor Ortodoxe din Eparhie, a desfășurat mai multe activități de ajutorare concretă a persoanelor vulnerabile, îndeosebi bătrâni și bolnavi, aflați în izolare, oferindu-le atât hrană caldă la domiciliu, cât și pachete consistente cu alimente neperisabile, în valoare de 272.905 lei.

20200418 075830 20200418 075756 20200418 075907

Aceste acțiuni caritabile au fost împărțite în două etape: prima dintre ele a presupus achiziționarea mai multor alimente de post, de primă necesitate, care au fost împărțite persoanelor nevoiașe, în număr de 1.400, identificate de fiecare preot în parohia sa. Cea de-a doua etapă s-a derulat în perioada 6-16 aprilie și a constat în pregătirea și oferirea a 1.500 de pachete cu alimentele necesare pentru toată perioada sărbătorilor pascale. Pe lângă alimentele de bază, în pachete s-au aflat și ouă roșii, cozonac, cărți de rugăciuni, dar și măști de protecție. Ajutoarele au fost oferite de către preoți și voluntari, în condiții de maximă protecție sanitară. Așadar, numărul total al beneficiarilor a fost de 2.900 de persoane.

20200418 075603 20200418 075442

Pe lângă aceste ajutoare, acordate cu prilejul Sfintelor Paști, pentru a depăși mai ușor problemele cauzate de noua pandemie, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a oferit, zilnic, hrană caldă pentru 140 de persoane, activitate desfășurată, de altfel, pe tot parcursul anului.

20200418 075523

Sectorul Social-filantropic și misionar al Eparhiei, în cooperare cu Asociația Femeilor Ortodoxe, va continua șirul acțiunilor de sprijinire a celor aflați în nevoi și în perioada următoare.” , spun oficialii Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, într-o informare de presă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here