Ieri, Mănăstirea Ciolanu și-a sărbătorit hramul tradițional, cu ocazia praznicului Adormirii Maicii Domnului, fiindu-le prezentat enoriașilor și noul stareț al lăcașului.La eveniment a participat chiar Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.Evenimentul a fost organizat în curtea așezământului.Pe un podium special amenajat, ÎPS Ciprian, împreună cu un sobor de ieromonahi, preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie și o slujbă de pomenire pentru ctitorii și viețuitorii cunoscutei mănăstiri buzoiene.A participat și Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei Buzăului și Vrancei.În cuvântul de învățătură, Arhiepiscopul Ciprian a evidențiat semnificațiile sărbătorii:

„Praznicul împărătesc «Adormirea Maicii Domnului», cunoscut în popor și ca «Sfânta Maria Mare», ne duce cu mintea la momentul săvârșirii din viața aceasta pământească a celei ce s-a învrednicit să fie Maica lui Dumnezeu, Preasfânta Fecioară Maria. Este semnificativ faptul că toate cântările bisericești din această zi nu vorbesc despre moartea, ci despre adormirea Maicii Domnului, în sensul de mutare a ei la ceruri atât cu sufletul, cât și cu trupul, pentru a fi pururea alături de Fiul ei, adică de Mântuitorul Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul.Știm că, după Înălțarea Domnului la ceruri, ea a mai trăit 11 ani pe pământ, alături de Sfântul Ioan Evanghelistul, în cetatea Efesului, iar în ultimul an, în apropierea Ierusalimului, în satul Ghetsimani. Același Arhanghel Gavriil, care o înștiințase cândva că va lua în pântece și va naște după trup pe Fiul Celui Preaînalt (cf. Luca 1, 31-32), a fost trimis de Dumnezeu ca să-i vestească, de această dată, apropierea clipei despărțirii sale de cele trecătoare. Prin urmare, Maica Domnului a cunoscut momentul când urma să părăsească lumea aceasta materială, motiv pentru care s-a pregătit duhovnicește prin rugăciune, dând ultimele sale sfaturi și îndemnuri tuturor celor apropiați. Potrivit tradiției, Sfinții Apostoli, care se aflau în diferite părți ale lumii, pentru propovăduirea Evangheliei lui Hristos, prin minune dumnezeiască, au fost aduși pe norii cerului la Ghetsimani, pentru a o petrece pe Maica Domnului pe ultimul ei drum, spre mormânt.Astfel, cu multă jale și evlavie, dar și cu multă credință și nădejde în ajutorul Mântuitorului Iisus Hristos, grație mijlocirilor Preasfintei Sale Maici, Sfinții Apostoli – mai puțin Sfântul Apostol Toma, care avea să ajungă trei zile mai târziu – au așezat-o pe Maica Domnului în mormântul dinainte pregătit. Fiind însă Maica Vieții, trupul ei îndumnezeit nu putea fi dat stricăciunii, ci a fost înălțat la ceruri de către Preasfântul ei Fiu. Astfel, Maica Domnului este singura ființă omenească, născută după legile firii, care sălășluiește în Împărăția cerurilor atât cu sufletul, cât și cu trupul”, a subliniat Chiriarhul.„Așa cum mărturisește Biserica în troparul praznicului de astăzi: «Întru naștere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare. Mutatu-te-ai la viață, fiind Maica Vieții, și, cu rugăciunile tale, izbăvești din moarte sufletele noastre», Maica Domnului, deși s-a mutat la ceruri, nu ne-a părăsit niciodată. Cât de minunat au concentrat Sfinții Părinți semnificația acestui praznic în doar câteva cuvinte, prin care noi, creștinii ortodocși, ne exprimăm certitudinea că ne aflăm sub oblăduirea Maicii Domnului și că ea este Maica duhovnicească a tuturor celor care cred în Hristos Domnul; prin urmare, ascultându-i îndemnul (cf. Ioan 2, 5), să împlinim tot ceea ce ne învață Fiul ei, în Sfânta Sa Evanghelie”, a cuvântat Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian l-a hirotesit întru protosinghel pe ieromonahul Veniamin Anghel, apoi l-a instalat în slujirea de stareț al Mănăstirii Ciolanu, înmânându-i bastonul, ca semn al puterii de a conduce, și așezându-l în strana rezervată starețului. Tot ieri, ÎPS Ciprian a binecuvântat trapeza istorică a mănăstirii, în urma unor lucrări de reamenajare, precum și noul complex muzeal, amenajat în clădirea fostului seminar monahal, care cuprinde și un magazin de obiecte bisericești și produse naturale mănăstirești.Sursă foto+info: Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here