Instituția Prefectului – Județul Buzău, în colaborare cu Garnizoana Buzău, a organizat astăzi, 25 octombrie, o serie de manifestări prilejuite de aniversarea Zilei Armatei României.Ținând cont de restricțiile impuse de contextul epidemiologic actual, activitățile s-au desfășurat în format restrâns, fără participarea publicului și au constat în două momente festive care au cuprins oficierea unui serviciu religios și depunerea de coroane în memoria eroilor patriei la „Monumentul Eroilor Neamului”, din Bulevardul Nicolae Bălcescu, precum și la Cimitirul Eroilor din municipiul Buzău.În cadrul ceremonialului militar și religios de la Cimitirul Eroilor, a fost ținut un „Te Deum” oficiat de un sobor de preoți în frunte cu Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, care a omagiat spiritul de jertfă și credința militarilor români.Prezent la eveniment a fost și președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, alături de oficialități locale și județene, militarii Garnizoanei Buzău, familii ale eroilor buzoieni căzuți în teatrele de operații.La final, comandantul garnizoanei Buzău, general-maior Dragoș-Dumitru Iacob, a dat citire cuvântului ministrului Apărării Naționale cu ocazia Zilei Armatei României, apoi au fost depuse coroane de flori la Domul Central din Cimitirul Eroilor.

La mulți ani Armatei României, precum și tuturor militarilor și familiilor lor!
* * *
Moment simbolic în istoria poporului român, înscris în calendarul sărbătorilor noastre de suflet, ziua de 25 Octombrie este Ziua Armatei României, o zi de cinstire pentru eroismul si jertfele prin care, de-a lungul vremii, oştirea noastră şi-a îngemănat faptele de arme cu soarta neamului românesc, îndeplinindu-ţi misiunea nobilă de a apăra unitatea naţională şi integritatea teritorială a statului român.
La 25 octombrie 1944, Armata Română elibera ultima localitate românească de sub ocupaţie străină: oraşul Carei. Acţiunile militare purtate de armata română în bătălia pentru Ardeal alcătuiesc un drum glorios, soldat pe pământul transilvan cu numeroase jertfe. Mii de militari din cadrul Armatei a IV-a, comandată de bravul general Dăscălescu, şi trupele Armatei I ale generalului Atanasiu au căzut vitejeste în luptele sângeroase de la Sfântu Gheorghe, Târgu Mureş, Oarba de Mureş, Păuliş, Turda, Cluj-Napoca, Oradea, Satu Mare şi Carei, în total peste 50.000 de oameni (morţi şi răniţi).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here