Ghișeele Direcției de Evidență a Persoanelor Buzău sunt deschise și duminică, în ziua alegerilor, iar primii buzoieni care au vrut să-și schimbe buletinele au și ajuns în fața funcționarilor.

Buzoienii trebuie să știe că în aceste două zile pot fi primite doar cereri pentru eliberarea unui nou act de identitate sau un buletin provizoriu nu și pentru viză de flotant. De asemenea, motivele prezentării trebuie să fie deteriorarea actualei cărți de identitate, pierderea, furtul sau anularea.

În aceste două zile programul este unul bine definit, iar funcționarii spun că nu se vor abate de la el tocmai pentru a putea face față valului de solicitări. Mai exact, sâmbătă se vor elibera și primi documente în intervalul 8.00 – 16.00, în timp ce în ziua alegerilor , documentele pentru eliberarea cărților de identitate se vor putea depune doar în intervalul 7.00-13.00. Cei care vor veni după această oră vor putea elibera doar un act de identitate provizoriu. Ghișeele vor fi deschise, în ziua alegerilor, până la ora 21.00, adică până la închiderea secțiilor de vot.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here