Copiii din cartierul Dorobanți vor beneficia de o grădiniță modernă, construită din fonduri guvernamentale după ultimele standarde.

Anunțul a fost făcut pe Facebook de către viceprimarul municipiului Buzău, Ionuț Apostu. Edilul a precizat că noua grădiniță va fi construită pe un teren viran din zona Dorobanți – Extindere, în apropierea bisericii Sfântul Apostol Toma.

„Pe acest teren viran din Dorobanți-Extindere, peste 12 luni “va răsări” o grădiniță modernă! Astăzi am semnat procesul-verbal de predare a amplasamentului către constructor în prezența reprezentanților Inspectoratului Școlar și ai Ministerului Educației Naționale. Va fi o grădiniță cu 3 grupe de preșcolari construită din fonduri guvernamentale ce va oferi condiții optime pentru copiii din cartier!”, a scris viceprimarul Apostu pe pagina sa de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here