catuse

Polițiștii din Buzău au reușit să prindă trei indivizi care au dat de-a lungul vremii mai multe spargeri în magazine din municipiul nostru dar și din Capitală, de unde furat lucruri de valoare, telefoane ori alte obiecte pe care le puteau vinde ușor.
Indivizii au fost prinși miercuri dimineață după ce au fost sesizaţi de un buzoian de 36 de ani, director la un magazin de pe raza municipiului, cu privire la faptul că în seara precedentă din incinta unității la care este angajat au fost sustrase trei telefoane mobile în valoare de 9.000 de lei.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale care au stabilit că incidentul s-a produs după ora 21.00, când în unitatea comercială au intrat trei tineri care au reușit să sustragă trei telefoane (în cutii).
În urma investigațiilor efectuate și a colaborării cu polițiștii din cadrul Secției nr.16 Poliție – București au fost identificați principalii bănuiți, trei bucureșteni cu vârste cuprinse între 16 și 21 de ani.
Aparatele sustrase au fost recuperate de polițiști și restituite reprezentantului unității păgubite.
Întrucât din verificările efectuate a rezultat că cei trei sunt bănuiți de comiterea altor furturi pe raza municipiului București, au fost preluați pentru cercetări de către polițiștii bucureșteni, în cursul zilei de joi urmând a fi audiați și de către polițiștii de investigații criminale buzoieni.
Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale a celor trei tineri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here