Miercuri 0/26
Va continua să se încălzească ușor. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, local și temporar și în restul zonelor. În zonele joase de relief din sudul, centrul şi estul ţării, sunt şanse să se formeze ceaţă.

Joi 2/27
Vremea va deveni mai caldă decât normele specifice perioadei, cerul va fi variabil spre senin, cu înnorări spre seară și noaptea în regiunile vestice și nord-vestice, unde izolat vor fi averse, posibil însoțite de descărcări electrice.

Vineri 3/27
Valorile termice diurne vor fi mai scăzute față de ziua precedentã în regiunile vestice, dar vremea se menţine deosebit de caldă. Cerul va fi variabil, cu înnorări în jumătatea vestică a teritoriului, unde va ploua temporar, pe arii restrânse.

Vreme miercuri pe larg

Vremea se încălzeşte

Nu va fi nicio schimbare majoră faţă de ziua precedentă, iar temperaturile vor continua să crească uşor. Cerul va fi variabil predominant, vântul va sufla slab şi moderat şi va prezenta intensificări la munte, şi local în restul ţării. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase din regiunile centrale, sudice şi estice este posibil să se formeze ceaţă. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 26 grade, iar temperaturile minime, între 0 şi 14 grade Celsius, mai scăzute pe litoral şi în depresiunile din estul Transilvaniei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here