Ministerul Sănătății a publicat analiza situației epidemiologice care cuprinde numărul de cazuri noi confirmate în ultimele 14 zile și rata de incidență pe fiecare județ, cu raportarea la fiecare localitate în parte, document care va sta la baza deciziei de începere a anului școlar, în anumite condiții.

La nivelul județului Buzău, o singură comună se încadrează în scenariul roșu, de neprezentare a elevilor la școală, la Cernătești. Statistica, însă, se referă la cazurile numeroase din focarul înregistrat la căminul de bătrâni din Aldeni, fapt care va fi analizat de autoritățile din sănătate și din educație. 

Iata rata de incidență pe fiecare localitate din județul Buzău:

Potrivit datelor centralizate, în alte 12 localități am putea avea învățământ hibrid, potrivit scenariului 2. 

În aceste condiții, în majoritatea școlilor din județul nostru s-ar putea aplica scenariul verde, asta și în funcție de spațiul disponibil și de numărul de elevi de la fiecare unitate de învățământ. 

D.S.P. va transmite situația către I.S.J., instituție care va trimite monitorizarea la toate școlile din județ, urmând ca, până pe data de 10 septembrie, consiliile de administrație ale unităților de învățământ să decidă modalitatea de începere a anului școlar.

Scenariul

1

Participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție
Scenariul 2 Participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție

și

Revenirea parțială (prin rotație de 1-2 săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție

Scenariul 3 Participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități / lecții online

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here