Imaginile care au scandalizat întreaga ţară cu micuţii legaţi de paturi în Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean au ajuns şi în presa de peste hotare. Publicaţia britanică The Sun titrează că pe imagini pot fi văzuţi copii cu mâinile şi picioarele legate de pat în timp ce personalul instituţiei le ignoră plânsetele, iar scandalul a apărut după ce mamele copiilor din Spitalul din Buzău au cerut reporterilor locali să relateze condiţiile tulburătoare.

Imaginile cu copii legaţi de paturi cu feşe în Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean Buzău au fost difuzate săptămâna trecută. Atunci a fost declanşată şi o anchetă care să stabilească cine se face vinovat de această situaţie. Conducerea Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău susţine că micuţii care provin din centre de plasament beneficiau de îngrijire medicală corespunzătoare. Iar reprezentanţii Consiliului de Administraţie al Spitalului Judeţean Buzău au anunţat că în prezent sunt vizaţi de sancţiuni şeful Secţiei de pPdiatrie şi asistentul şef, acestea putând merge până la desfacerea contractelor de muncă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here