images3Sărbătoarea Înălţarea Sfintei Cruci cinsteşte descoperirea, pe Muntele Golgota, de către împărăteasa Elena, a crucii pe care a fost răstignit Iisus.  Ziua Crucii, aşa cum se numeşte sărbătoarea în popor, este cinstită prin post şi praznice. Se posteşte pentru sănătatea familiei, pentru spor şi pentru bunăstarea gospodarilor. Credincioşii sfinţesc la biserică ulcele noi pline cu miere şi lapte; de toarta căniţelor ei leagă câte un fir de aţă roşie, iar fiecare cană este acoperită cu un colac. Toate aceste ofrande se dau de pomană săracilor, în memoria rudelor decedate.De Ziua Crucii, în zonele viticole începe culesul viilor. Se mai păstrează obiceiul ca preotul parohiei să sfinţească via şi butoaiele cu vin, pentru ca şi în anul viitor gospodarul să se bucure de o recoltă bogată.Doar strugurii din ultima tufă de vie nu trebuie culeşi; ei sunt păstraţi ca ofrandă pentru părările cerului şi de aceea se numesc în limbaj popular „Strugurii lui Dumnezeu”. În podgorii se fac focuri şi podgorenii sărbătoresc rodul noii recolte cu bucate alese, cu muzică şi băutură. În această zi se bat nucii. Tot acum, se adună din păduri şi ramurile de alun. Tradiţia spune că atunci când sunt recoltate în Ziua Crucii, ramurile acestea primesc puteri miraculoase şi sunt unelte valoroase pentru fântânarii care vor să depisteze izvoarele subterane. În această zi nu se mănâncă usturoi, nuci, prune sau pepeni, alimente al căror miez se aseamănă cu crucea. În tradiţia populară, frunzele şi florile de busuioc, menta, maghiranul şi cimbrul sunt plante magice şi se sfinţesc la biserică, iar în timpul slujbei se păstrează lângă cruce. Florile de busuioc sfinţit acum alină durerile, chiar şi migrenele puternice sau durerile de dinţi. În mediul rural, cu crenguţe de busuioc aprinse se afumă bolnavii de friguri. Busuiocul se pune şi în vasele cu apă pentru păsări, în perioada epidemiilor. De Ziua Crucii se pregăteşte „un leac” pentru pomii care nu mai rodesc: gospodarii atârnă de ramurile acestora cruci făcute din busuioc sfinţit la biserică şi curpeni (tulpini târâtoare de castraveţi şi de pepeni), sperând ca rodul să se adune şi în aceşti fructiferi neroditori. Prognozele meteorologice din vechime pentru Ziua Crucii sunt verificate în timp: când cocorii se pregătesc de plecare este un semn că vremea se răceşte; dacă tună în această zi, va fi o toamnă lungă. În schimb, cârdul de ciori gălăgioase anunţă căderea brumei. Înainte de Ziua Crucii nu este bine să culegi călinele, pentru că în ajunul sărbătorii ca fi o noapte geroasă. Această dată vesteşte că vara s-a sfârşit şi toamna îşi intră în drepturi.Monedele sfinţite azi, păstrate în portofel, alături de o cruciuliţă, aduc belşug şi spor în munca de fiecare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here