sergiu-bahaianFostul prorpietar al clubului de fotbal Gloria Buzău a mai primit încă 13 ani de închisoare. Această pedeapsă cu executare venită din partea Curţii de Apel Bucureşti a fost dată pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune după ce Sergiu Băhăian a înfiinţat jocul piramidal „Sabina Porduct”. Sergiu Băhăian a mai fost condamnat la 26 de ani de detenţie cu executare pentru instigare la comiterea de asasinate în serie într-un dosar în care prejudiciul estimat se ridica la circa 700.000 euro. Dosarul a fost lucrat de procurorii DIICOT, iar alături de Băhăian au ajuns pe rolul Justiţiei alţi cinci indivizi condamnaţi cu toţii la ani grei de puşcărie pentru înşelăciune deosebit de gravă.

Curtea de Apel Bucureşti a respins vineri apelul lui Sergiu Băhăian , fost patron al jocului piramidal „Sabina Product” şi al clubului de fotbal „Gloria Buzău”, şi al celorlalţi inculpaţi din dosar, astfel că a rămas valabilă decizia anterioară a Tribunalului.Magistraţii CAB au soluţionat apelul pe care Băhăian l-a formulat la decizia prin care Tribunalul Bucureşti l-a condamnat, pe 6 iunie, la pedeapsa principală de 13 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului unor drepturi pe o perioadă de patru ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au dispus trimiterea în judecată a lui Sergiu Băhăian şi a altor cinci inculpaţi pentru mai multe infracţiuni, printre care şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, producând un prejudiciu în valoare de aproximativ 700.000 euro.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, alături de Sergiu Băhăian au mai fost deferiţi justiţiei Dan Negureanu, Edward Marian Mărculescu, Gheorghe Vasilache, Călin Mircea Roşu şi Fluture Ţene, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

„În sarcina acestora s-a reţinut că au constituit un grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, constând în aceea că, prin folosirea de acte false, au indus şi menţinut în eroare opt societăţi comerciale din Bucureşti şi judeţele Argeş, Braşov şi Prahova”, se arată în comunicat.

Procurorii DIICOT au constatat că inculpaţii determinau persoane cu o situaţie materială precară să preia societăţi comerciale, ca asociat unic şi administrator, administrarea în fapt fiind realizată însă de liderii grupării.

„După preluarea părţilor sociale erau deschise conturi la unităţi bancare de pe raza municipiului Bucureşti şi erau semnate file CEC şi bilete la ordin, fără a exista disponibil în conturi, aceste mijloace de plată fiind folosite de către inculpaţi pentru a încheia contracte de leasing financiar ce aveau ca obiect autoturisme de lux şi pentru achiziţia de alte mărfuri de la diferiţi agenţi economici”, mai susţin procurorii.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here