Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Vrancea, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe DN 2 E85 au observat un autoturism care circula pe raza localităţii Urecheşti, din direcţia municipiului Buzău către municipiul Focşani, cu viteza de 154 de km/h, înregistrat de aparatul radar.

Conform procedurilor legale în vigoare, s-a efectuat semnal regulamentar de oprire, însă conducătorul auto nu s-a conformat, fiind urmărit şi blocat în trafic pe raza localităţii Garoafa.

Din primele verificări efectuate s-a stabilit faptul că la volanul autoturismului se afla un bărbat de 35 de ani, din municipiul Buzău. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat alcoolscop rezultatul fiind de 2,27 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here