Andra Moldoveanu este elevă în anul 2, profilul maiștri militari, la arma Rachete și artilerie antiaeriană. Are 20 de ani și a ales cariera militară pentru că, de mic copil a fost atrasă de modul plin de onoare, demnitate și dedicație, în care a fost zugrăvită viața militară de către bunicul său.

Astăzi, când se împlinesc 171 de ani de la nașterea poetului național, Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia” vine cu o promovare inedită: o poezie, în semn de omagiu adus lui Mihai Eminescu.

Poezia, cu tentă cazonă, este scrisă de debutanta Andra Moldoveanu, elev sergent în cadrul școlii de la Boboc.

DRAGOSTE ȘI DĂRUIRE

Ce mândru ai fi fost de mine acum,
Să vezi că îți urmez același drum.
 
De poza ta nimic nu mă desparte,
Eu îți promit că am să merg cât mai departe.
 
Mândru vreau ca tu să fii acum de mine,
Și vreau să știi că pot s-ajung ca tine.
 
Îți simt prezența, în orice imprejurare,
Mi-ai dat speranță și m-ai facut mai tare.
 
Spiritul tău frumos și iubitor mă va-ndruma,
Și-o carieră în domeniul militar eu voi urma.
 
Pe urmele tale de succes eu vreau să calc,
Cu multă străduință și efort o să o fac.
 
Momentul cel mai fericit în viață,
Va fi când am îndeplinit a ta speranță.
 
O să mă uit la cerul plin cu stele,
Și una va privi la lacrimile mele.
 
Azi haina militară am îmbrăcat
Mi-aș fi dorit ca să mă vezi, dar n-ai mai apucat.

Păcat, păcat!

Am considerat că felul cum am fost crescută și cum m-am dezvoltat este potrivit pentru imaginea de militar al Armatei Române și că, indiferent de vârsta fragedă a adolescenței, inima și mintea îmi sunt deschise către provocările viitorului ce îmi vor aduce o viață și o carieră pline de satisfacții, succes și disciplină.” , a spus Andra.

Sursă info+foto: Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia” Boboc

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here