toamna_ploaie_65940400Potrivit unei informări emise de ANM pentru intervalul miercuri, ora 10.00 – joi, ora 10.00, începând de mâine va ploua, urmând să se înregistreze, izolat, până la 35 de litri pe metru pătrat, iar la munte vor fi lapoviţă, ninsori şi rafele de vânt de peste 80 de kilometri pe oră. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) precizează că, în intervalul menţionat, va ploua temporar în cursul zilei de marţi, în special în sud-vestul, centrul şi nordul ţării, iar spre seară şi noaptea, cu precădere în est, sud-est şi în zona montană. Cantităţile de apă vor depăşi local 15-20 de litri pe metru pătrat şi izolat 30-35 de litri pe metru pătrat, potrivit sursei citate.

La munte, în special în Carpaţii Meridionali şi Orientali, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, iar vântul va sufla tare pe creste, cu rafale de peste 80 km/h. Meteorologii anticipează că intensificări ale vântului vor şi în celelalte zone, cu viteze ce vor depăşi 55-60 km/h.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here