Trebuia sa revina la sefia Inspectoratului Scolar Judetean insa o greseala de dactilografiere, strecurata din greseala sau nu, il tine inca o perioada pe loc. Este vorba despre liberalul Dumitru Ene, fost sef al ISJ Buzau care in urma unei hotarari judecatoresti, a fost repus pe functie, dupa ce magistratii au decis ca a fost inlaturat din post pe criterii politice, nu din considerente profesionale.
Saptamana trecuta, Ene care este in posesia unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile anunta ca luni, pe 7 februarie va merge la sediul ISJ pentru a incepe lucrul la conducerea Inspectoratului Scolar. Planurile i-au fost date insa peste cap de un lucru marunt, o eroare de dactilografiere despre care a fost anuntat abia acum. Mai exact, confruntarea dintre liberalul Dumitru Ene si democrat-liberata Florina Stoian programata pentru aceasta dimineata la sediul ISJ Buzau a fost amanata in ultimul moment din cauza unei erori de tipar strecurate pe finalul hotararii judecatoresti prezentata de fostul sef al Inspectoratului Scolar. Ministerul Educatiei nu a putut pune in aplicare sentinta de repune in functie a liberalului din cauza unei inversiuni facute intre numarul ordinului care il suspenda din functie pe Dumitru Ene si numarul de inregistrare al actului eliberat de Curtea de Apel. Intrucat greseala de dactilografiere nu apare decat la finalul hotararii judecatoresti prezentate de fostul sef al ISJ, acesta considera ca ministerul a uzat de aceasta neconcordanta doar pentru a mai tergiversa un pic lucrurile. Dumitru Ene va merge astazi la Curtea de Apel Ploiesti de unde va incerca sa obtina un nou document redactat corect cu ajutorul caruia sa poate fi repus in fruntea Inspectoratului Scolar, in locul Florinei Stoian. Chiar daca repunerea sa pe post a fost intarziata de o eroare aparuta in redactarea hotararii judecatoresti, aceasta nu afecteaza in nici un fel fondul problemei, iar Ministerul Educatiei va trebui sa ii achite liberalului salariile restante pe toata perioada in care nu si-a desfasurat activitatea.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here