Ipoteză șoc, în cazul decesului deputatului buzoian Sebastian Radu!

Ziarul Libertatea a publicat azi o anchetă jurnalistică (vezi aici ancheta), din care reiese că fostul viceprimar buzoian a suferit patru infecții nozocomiale contractate la Spitalul Militar, unde fusese internat înainte să ajungă la un spital din Germania, acolo unde a și decedat după câteva zile. Mai mult, Libertatea, citând surse medicale, precizează că două dintre bacterii ar fi fost rezistente la tratamentele cu antibiotice. În plus, Radu era deja vindecat de COVID, atunci când a ajuns la un spital din Germania.

Publicația nu a divulgat numele pacientului decedat, însă reporterii Jurnalul de Buzău știu cu certitudine că este vorba despre deputatul buzoian Sebastian Radu, mai ales că astfel de informații ne-au parvenit încă de când parlamentarul era internat la Spitalul Militar.  

Reamintim că, la începutul lunii noiembrie, deputatul buzoian Sebastian Radu a fost diagnosticat cu COVID, fiind internat al Spitalul Județean de Urgență Buzău, apoi transferat la Spitalul Militar din Capitală, starea sa agravându-se, motiv pentru care a fost transportat la un spital din Germania, unde a decedat în dimineața zilei de 9 decembrie. 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here