25 octombrie constituie amintirea unei zile de împlinire naţională, ziua când Armata Română şi-a îndeplinit menirea firească. Devenită simbol al tuturor bătăliilor şi eroilor neamului românesc, data de 25 octombrie a rămas întipărită în sufletele românilor ca zi în care ţara îşi sărbătoreşte Armata şi pe cei care au fost sau sunt în slujba ei.Ziua Armatei României este sărbătoarea de cinstire a celor care, prin luptă dreaptă, au eliberat glia străbună, moment de împlinire a bucuriilor tuturor înaintaşilor, este ziua când armata română şi-a îndeplinit menirea firească, aceea de a readuce în hotarele ei, patria care a zămislit-o.Moment simbolic în istoria poporului român, înscris în calendarul sărbătorilor noastre de suflet, ziua de 25 Octombrie este Ziua Armatei României, o zi de cinstire pentru eroismul si jertfele prin care, de-a lungul vremii, oştirea noastră şi-a îngemănat faptele de arme cu soarta neamului românesc, îndeplinindu-ţi misiunea nobilă de a apăra unitatea naţională şi integritatea teritorială a statului român.La 25 octombrie 1944, Armata Română elibera ultima localitate românească de sub ocupaţie străină: oraşul Carei. Acţiunile militare purtate de armata română în bătălia pentru Ardeal alcătuiesc un drum glorios, soldat pe pământul transilvan cu numeroase jertfe.

Mii de militari din cadrul Armatei a IV-a, comandată de bravul general Dăscălescu, şi trupele Armatei I ale generalului Atanasiu au căzut vitejeste în luptele sângeroase de la Sfântu Gheorghe, Târgu Mureş, Oarba de Mureş, Păuliş, Turda, Cluj-Napoca, Oradea, Satu Mare şi Carei, în total peste 50.000 de oameni (morţi şi răniţi).

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here